Căscioarele este o comună în județul Călărași, Muntenia, România, formată numai din
satul de reședință cu același nume.
Așezarea geografică
Comuna se află în extremitatea sud-vestică a județului, la limita cu județul Giurgiu
și cu regiunea Silistra din Bulgaria, pe malul stâng al Dunării și pe malul râului
Zboiul, în zona unde acesta formează lacul Cătălui. Este traversată de șoseaua
națională DN41, care leagă Oltenița de Giurgiu.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Căscioarele se ridică la
1.912 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se
înregistraseră 2.161 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,35%),
cu o minoritate de romi (2,77%). Pentru 2,88% din populație, apartenența etnică nu
este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt
ortodocși (97,12%). Pentru 2,88% din populație, nu este cunoscută apartenența
confesională.
Istorie
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului
Ilfov și avea în compunere doar satul de reședință, cu 1209 locuitori care trăiau în
240 de case și 7 bordeie. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă cu 27 de
elevi (dintre care 3 fete).[7] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași
plasă, având, în satele Căscioarele și Talaba, 1623 de locuitori.[8]
În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Oltenița din regiunea București,
după care în 1968 a revenit la județul Ilfov, reînființat, tot atunci satul Talaba
fiind desființat și inclus în satul Căscioarele.[9][10] În 1981, o reorganizare
administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Călărași
Monumente istorice
Șase obiective din comuna Căscioarele sunt incluse în lista monumentelor istorice
din județul Călărași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri
arheologice: cel de la „Șuvița Hotarului”, aflat la 3 km est de sat, pe terasa
înaltă și mijlocie a Dunării, cuprinde urmele unor așezări din secolele al II-lea–I
î.e.n., al VI-lea–al VII-lea e.n. și al IX-lea al X-lea; situl de pe „Ostrovel” (în
mijlocul lacului Cătălui) cuprinde o așezare din perioada La Tène (secolele al
IV-lea–al III-lea î.e.n.); situl din punctul „D-aia parte”, aflat la 500 m nord de
fosta mănăstire Cătălui, pe malul estic al lacului, cuprinde o așezare fortificată
din secolele al IV-lea–al III-lea î.e.n.
Celelalte trei monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: ruinele
fostei mănăstiri Cătălui de pe malul estic al lacului (vis-à-vis de satul
Căscioarele) datează din secolul al XVI-lea; conacul Dumitru Alimăneșteanu datează
de la începutul secolului al XX-lea; și biserica „Sfântul Nicolae” este construită
în anii 1938–1956.
